One comment on “Serial – Nunta Mielului

  1. Căsătoria Mielului şi nunta Fiului de Împărat

    Hristos onoră relaţia căsătoriei făcînd-o şi un simbol al uniunii dintre El şi mîntuiţii Săi. El Însuşi este Mirele; mireasa este biserica, căreia, ca alesei Sale, El spune, « Tu eşti cu totul curată, iubita Mea; nu este pată în tine. 
    Christ honored the marriage relation by making it also a symbol of the union between Him and His redeemed ones. He Himself is the Bridegroom; the bride is the church, of which, as His chosen one, He says, “Thou art all fair, My love; there is no spot in thee.” {AH 26.2}
    În parabolă, cînd mirele vine, « cele ce erau gata au intrat cu el la căsătorie ».
    Venirea mirelui, aici adusă în vedere, ia loc înainte de căsătorie. Căsătoria reprezintă primirea de către Hristos a Împărăţiei Sale. Sfînta Cetate, Noul Ierusalim, care este capitala şi reprezentanta împărăţiei, este chemată « mireasa, soţia Mielului. » Spuse îngerul lui Ioan: « Vino mai sus, îţi voi arăta ţie mireasa, soţia Mielului. » « El m-a dus în Duhul, » zice profetul, « şi mi-a arătat cetatea cea mare, Ierusalimul cel sfînt, coborînd din cer de la Dumnezeu » Apoc 21:9,10. Clar, atunci, mireasa reprezintă Sfînta Cetate, şi fecioarele care ies să întîmpine mirele sînt un simbol al bisericii. În Apocalipsa, poporul lui Dumnezeu este spus a fi oaspeţii la cina căsătoriei. Apoc.
    19,9. Dacă oaspeţi, ei nu pot fi reprezentaţi şi ca mireasa. Hristos, aşa cum declarase profetul Daniel, va primi de la Cel Îmbătrînit de zile în ceruri « stăpînire, şi slavă, şi o împăraţie; » El va primi Noul Ierusalim, capitala Împărăţiei Sale, « pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei » Dan. 7,14; Apocalipsa 21,2. Primind Împărăţia, El va veni în slava Sa, ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, pentru izbăvirea poporului Său, care au « să se aşeze cu Avraam, şi Isaac, şi Iacov », la masa Sa în Împărăţia Sa (Matei 8,11; Luca 22,30), să fie părtaşi la cina căsătoriei Mielului.
    In the parable, when the bridegroom came, “they that were ready went in with him to the marriage.” The coming of the bridegroom, here brought to view, takes place before the marriage. The marriage represents the reception by Christ of His kingdom. The Holy City, the New Jerusalem, which is the capital and representative of the kingdom, is called “the bride, the Lamb’s wife.” Said the angel to John: “Come hither, I will show thee the bride, the Lamb’s wife.” “He carried me away in the spirit,” says the prophet, “and showed me that great city, the holy Jerusalem, descending out of heaven from God.” Revelation 21:9, 10. Clearly, then, the bride represents the Holy City, and the virgins that go out to meet the bridegroom are a symbol of the church. In the Revelation the people of God are said to be the guests at the marriage supper. Revelation 19:9. If guests, they cannot be represented also as the bride. Christ, as stated by the prophet Daniel, will receive from the Ancient of Days in heaven, “dominion, and glory, and a kingdom;” He will receive the New Jerusalem, the capital of His kingdom, “prepared as a bride adorned for her husband.” Daniel 7:14; Revelation 21:2. Having received the kingdom, He will come in His glory, as King of kings and Lord of lords, for the redemption of His people, who are to “sit down with Abraham, and Isaac, and Jacob,” at His table in His kingdom (Matthew 8:11; Luke 22:30), to partake of the marriage supper of the Lamb. {GC 426.2}
    Vestirea, « Iată, Mirele vine », în vara anului 1844, a călăuzit mii să aştepte imediata venire a Domnului. La timpul hotărît, mirele veni, nu pe pămînt, cum poporul aşteptă, ci la Cel Îmbătrînit de zile în cer, la căsătorie, primirea împărăţiei Sale. « Cele care erau gata, intrară cu El la căsătorie, şi uşa a fost închisă. » Ei nu erau să fie prezenţi în persoană la căsătorie, deoarece ea are loc în cer, în timp ce ei sînt pe pămînt. Urmaşii lui Hristos au să « aştepte pe Domnul lor cînd El se va întoarce de la nuntă » (Luca 12,36). Însă ei au a înţelege lucrarea Lui şi a-L urma prin credinţă cum intră înaintea lui Dumnezeu. În acest sens se spune că ei intră la căsătorie. 
    The proclamation, “Behold, the Bridegroom cometh,” in the summer of 1844, led thousands to expect the immediate advent of the Lord. At the appointed time the Bridegroom came, not to the earth, as the people expected, but to the Ancient of Days in heaven, to the marriage, the reception of His kingdom. “They that were ready went in with Him to the marriage: and the door was shut.” They were not to be present in person at the marriage; for it takes place in heaven, while they are upon the earth. The followers of Christ are to “wait for their Lord, when He will return from the wedding.” Luke 12:36. But they are to understand His work, and to follow Him by faith as He goes in before God. It is in this sense that they are said to go in to the marriage. {GC 427.1}
    Atît în Vechiul cît şi în Noul Testament, legătura căsătoriei este folosită pentru a reprezenta unirea sfîntă şi iubitoare dintre Hristos şi poporul Său. Pentru Isus, veselia festivităţilor de nuntă arată înainte la bucuria acelei zile cînd El va aduce în cămin mireasa la casa Tatălui Său, şi cei răscumpăraţi cu Răscumpărătorul vor sta la cina căsătoriei Mielului. El zice: « Cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine… Nu te vor mai numi Părăsită;…ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea;…căci Domnul îşi pune plăcerea în tine. »‚ « El se va veseli de tine cu bucurie; El va tăcea în dragostea Lui, El se va veseli de tine cu cîntece» Isa. 62:5,4, Ţef. 3,17. Cînd viziunea lucrurilor cereşti a fost garantată lui Ioan apostolul, el scrie : « Am auzit ca glasul unei mari multimi, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: « Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic împărăţeşte. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit căsătoria Mielului, soţia Lui s-a pregătit…Ferice de cei chemaţi la cina căsătoriei Mielului » Apocalipsa 19,6.7.9. 
    In both the Old and the New Testament, the marriage relation is employed to represent the tender and sacred union that exists between Christ and His people. To the mind of Jesus the gladness of the wedding festivities pointed forward to the rejoicing of that day when He shall bring home His bride to the Father’s house, and the redeemed with the Redeemer shall sit down to the marriage supper of the Lamb. He says, “As the bridegroom rejoiceth over the bride, so shall thy God rejoice over thee.” “Thou shalt no more be termed Forsaken; . . . but thou shalt be called My Delight; . . . for the Lord delighteth in thee.” “He will rejoice over thee with joy; He will rest in His love, He will joy over thee with singing.” Isa. 62:5, 4, margin; Zeph. 3:17. When the vision of heavenly things was granted to John the apostle, he wrote: “I heard as it were the voice of a great multitude, and as the voice of many waters, and as the voice of mighty thunderings, saying, Alleluia: for the Lord God omnipotent reigneth. Let us be glad and rejoice, and give honor to Him: for the marriage of the Lamb is come, and His wife hath made herself ready.” “Blessed are they which are called unto the marriage supper of the Lamb.”» Rev. 19:6, 7, 9. {DA 151.1}
    Parabola hainei de nuntă deschide înaintea noastră o lecţie de înaltă
    consecinţă. Prin căsătorie este reprezentată unirea umanităţii cu divinitatea; haina de nuntă reprezintă caracterul pe care toţi trebuie să-l posede care vor fi socotiţi pregătiţi ca oaspeţi pentru nuntă. 
    The parable of the wedding garment opens before us a lesson of the highest consequence. By the marriage is represented the union of humanity with divinity; the wedding garment represents the character which all must possess who shall be accounted fit guests for the wedding. {COL 307.1}

    Aceste texte sînt prezentate în original, şi în traducere literală. Astfel înţelesul este clar. Dar din cauza ideilor actuale asupra subiectului, vor fi cîteva comentarii, pentru a vedea cum trebuiesc citite. În ele sînt prezentate căsătoria Mielului şi nunta Sa.
    « Tu eşti cu totul curată, iubita Mea; nu este pată în tine. » Aceste cuvinte de dragoste, pe care Mielul le pronunţă iubitei sale, s-au împlinit în viaţa de credinţă a celor ce au fost chemaţi să devină Ierusalimul ceresc, Mireasa Lui. Aceasta a ajuns la standardul curăţeniei şi neprihănirii cerute, « i s-a dat să se îmbrace cu in supţire, curat, şi strălucitor », simbolizînd « faptele neprihănite ale sfinţilor ».
    Căsătoria este unirea Fiului de Împărat cu Ierusalimul Ceresc, a umanităţii cu divinitatea; acest lucru se petrece în cer. Îmbrăcămintea pentru căsătorie a miresei este
    de « in supţire, curat şi strălucitor ». Cuvintele, « inul supţire sînt faptele neprihănite ale sfinţilor », arată că Ierusalimul Ceresc este compus dintr-o categorie de mîntuiţi care sînt numiţi sfinţii.
    Astfel, căsătoria arată că mîntuirea a început deja în cer:
    « Aleluia! A Dumnezeului nostru este mîntuirea, slava, cinstea şi puterea! »
    Nunta este sărbătoarea la care Mîntuitorul invită pe poporul Său, care se află pe pămînt:
    « Ei nu erau să fie prezenţi în persoană la căsătorie, deoarece ea are loc în ceruri, în timp ce ei sînt pe pămînt. ». Apoi, este invitată la nuntă întreaga populaţie a ultimei generaţii. Acceptarea hainei de nuntă reprezintă caracterul pe care trebuie să-l dobîndească toţi cei care vor să fie găsiţi gata pentru cer în timpul judecăţii celor vii.
    Această lumină pe care Spiritul Profetic o aruncă asupra subiectului este întrutotul biblică. Traducerile însă, nu fac distincţie între căsătorie şi nuntă, ci le numesc pe amîndouă nunta. Pentru acest motiv s-a prezentat textul original şi s-a făcut o traducere cuvînt cu cuvînt. De asemenea, Noul Testament în originalul său, face şi el distincţie între căsătorie (gamos), la care participă doar mireasa, şi nuntă (gamous), la care este invitată biserica. Dar traducerile actuale ale NT sînt şi ele inexacte.
    La nuntă este invitat poporul lui Dumnezeu, dar nu din toate timpurile, ci numai de la sfîrşit, care trebuie să întîmpine pe Mîntuitorul venind în slava Sa. Clar, deci, că aceste evenimente nu privesc biserica adventistă cea de la începuturile sale şi pînă ieri. Azi însă, poporul lui Dumnezeu este chemat la o nouă fază a lucrării mîntuirii locuitorilor pămîntului.
    Adevărurile Bibliei au o aplicaţie general valabilă şi pentru toate timpurile, dar mai au şi o aplicaţie specifică unui timp anume, ce corespunde unei faze a lucrării lui Dumnezeu pentru mîntuirea omului. Mireasa reprezintă un grup de credincioşi care fac parte şi ei din biserică. Totuşi, aceaştia au atins în timpul vieţii un standard foarte înalt, la care toţi nu au ajuns, şi nici nu au fost chemaţi s-o facă. De aceea Spiritul Profetic şi Biblia numeşte pe aceştia din urmă biserica, sau poporul lui Dumnezeu, iar pe primii, îi numeşte Mireasa. Lui Ioan apostolul, i s-au descoperit aceste lucruri, căci îl priveau pe el: « Vino mai sus, şi-ţi voi arăta ţie Mireasa » , « Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. » Apoc. 21; 9 si 14
    În Cuvîntul lui Dumnezeu cele două evenimente, căsătoria şi nunta, sînt prezentate ca fiind în relaţie una cu cealaltă: în timp ce în cer se pregatește căsătoria, pe pămînt sînt trimişi servitorii cu invitaţia la nuntă:
    « Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-I dăm slavă, căci a venit căsătoria Mielului! »
    Atunci cînd Mîntuitorul înviat s-a înălţat la cer, a vărsat peste ucenicii Săi, pe care
    i-a lăsat pe pămînt, făgăduinţa Tatălui, darul Sfîntului Duh. Tot astfel, şi pentru acest enveniment, care s-a petrecut în cer, pe pămînt Împăratul face nuntă Fiului Său.
    Nunta reprezintă lucrarea Duhului pentru timpul sfîrşitului.
    Profetul Ieremia descrie invitaţia la nuntă făcută tuturor celor ce profesează a ţine poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus:
    « Iată, zile venind, zice Domnul, şi fac cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legămînt nou. Nu ca legămîntul făcut cu taţii lor în ziua cînd i-am luat de mînă ca să-i scot din ţara Egiptului; căci au anulat legămîntul Meu, şi eu am devenit pentru ei un Baal. »
    Cuvintele « fac cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legămînt nou. »,
    arată că în timpul prezent, Dumnezeu nu mai face nici o deosebire între cei ce provin din denominaţiunile adventiste, fie că se numea de reformă, odihna de sabat, toiagul păstorului, corturari, etc., sau biserica mamă (bazş). Chiar dimpotrivă, după obiceiul Său, cheamă întîi pe aceia care sînt consideraţi cei din urmă de către oameni, dar nu şi de către El, pentru că îi numeşte « casa lui Israel », şi abia la sfîrşit pe cei proveniţi din biserica adventistă, « casa lui Iuda ».
    Aceasta se face şi mai clar cînd profetul spune mai departe:
    Dar iată legămîntul pe care-l fac cu casa lui Israel după zilele acelea… Ier 31; 31-34
    (a vedea şi Ezechiel capitolul 37, despre unirea celor două împărăţii.)
    Clar este acum, că lucrarea lui Dumnezeu pentru poporul Său, a intrat într-o fază nouă marcată de căsătoria Mielului în cer. Aceasta este vestea cea bună, aflată în parabola nunţii Fiului de Împărat, ce este vestită cu glas tare locuitorilor pămîntului.

    4

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s